Web design Ploiesti Raid Prahova inchiriere macarale inchirieri trailere Cabinet stomatologic Ploiesti Dental implants Centrale electrice arzatoare ulei uzat boilere electrice

Liceul de Arta Carmen Sylva Ploiesti

Liceul de Artă "Carmen Sylva" din Ploieşti -
instituţie culturală de prestigiu naţional şi internaţional


Învăţământul artistic românesc nu s-a născut nici azi, nici ieri, nici peste noapte. El are o strălucită istorie seculară. Smulgerea României de Europa, impusă politic după cel de-al doilea război mondial, nu s-a făcut, din fericire, cu tot cu rădăcinile culturale cele adânci ale unui popor european prin definiţie. Sovieticii au încercat în anii '50 să otrăvească letal conştiinţa acestui popor. Au deviat-o, au mutilat-o, au nivelat-o. Dar n-au reuşit s-o ucidă. Înainte de toate, pentru că aici s-au născut şi au trăit personalităţi de faimă internaţională precum Dimitrie Cantemir, Mihai Eminescu, Constantin Brâncuşi, George Enescu, Mircea Eliade, Henri Coandă sau Nichita Stănescu. Dar şi pentru că, în pofida tuturor opreliştilor ideologiei comuniste, în plină revoluţie culturală şi proletcultism, ca urmare a presiunilor asidue ale unui grup de intelectuali prahoveni ai perioadei postbelice, Ministerul Învăţământului şi Culturii dădea în anul 1957 un ordin prin care lua fiinţă cea dintâi unitate de învăţământ preuniversitar ploieştean: "Ministerul Învăţământului şi Culturii Departamentul Culturii; ORDIN nr.735 privind înfiinţarea unor şcoli noi şi secţii de învăţământ artistic: În temeiul art.34 alineatul ultim din Hotărârea nr.1434 din 20 iulie 1956 a Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român şi a Consiliului de Minştri, cu privire la organizarea şcolilor de ucenici, şcolilor tehnice şi şcolilor tehnice de maiştrii şi art.24 din Hotărârea nr.2784 din 31 decembrie 1956 a Consiliului de Miniştri privitoare la unele dispoziţiuni normative cu caracter economic şi de planificare: 1. – Se înfiinţează, începând cu anul şcolar 1957-1958, şcoli de muzică de 7 ani, în cadrul cărora vor funcţiona şi secţii de arte plastice de 3 ani, în următoarele oraşe: Piteşti, Ploieşti, Oradea, Botoşani, Sibiu, Târgovişte şi Râmnicu-Vâlcea. 2. – Se înfiinţează, începând cu anul şcolar 1957-1958 ciclul elementar de 3 ani la şcolile medii de arte plastice din oraşele: Iaşi, Cluj şi Tg.Mureş. 3. – Se înfiinţează, începând cu anul şcolar 1957-1958 ciclul mediu la Şcoala de Muzică nr.1 din Bucureşti şi la Şcoala de Muzică din Tg.Mureş. Bucureşti la 13 iulie 1957. Adjunct al Ministrului, Constanţa Crăciun".


Acesta poate fi socotit "actul de naştere" al Liceului de Artă "Carmen Sylva" din Ploieşti. Au trecut mai bine de 50 de ani de-atunci. Viaţa cultural-muzicală a României, a Europei şi chiar a întregii lumi trăieşte astăzi în marile săli de concerte sau pe simezele expoziţiilor de artă adevărate clipe de de înălţare spirituală, prin aportul elevilor laureaţi ai concursurilor naţionale şi internaţionale, educaţi cu devotament şi profesionalism de către profesorii acestei prestigioase instituţii. Deopotrivă, Liceul de Artă "Carmen Sylva" se mândreşte cu realizările absolvenţilor, deveniţi dascăli la rândul lor, interpreţi de muzică instrumentală şi vocală, compozitori, pictori, sculptori sau arhitecţi şi cu activitatea profesorilor liceului, precum:Tereza Sandu, profesor de flaut, directorul actual al liceului; Mihaela Stănculescu-Vosganian, compozitor; George Balint, compozitor; Marcel Bejgu, pictor; Grazia Cernătescu, profesor de pian; Florian Faur, profesor de teorie şi cor; Camelia Profirescu, pictor; George Dumitru, sculptor; Ioan Mihai Cochinescu, profesor doctor în muzică (estetică) şi scriitor, laureat al Premiului Academiei Române; Florin Şuţu, pictor; Nicolae Lupu, sculptor; Liviu Săvuţă, profesor de corn; Ion Şinca, pictor; Doina Boboacă Staicu, profesor de pian; Elena Lungu, profesor de canto; Maria Tănase Marin, profesor doctor în muzică (folclor); Mariana Cojanu, profesor de fagot; Marilena Cochinescu, profesor de pian; Florian Nistoroiu, profesor de clarinet; Sanda Hârlav-Maistorovici, lector universitar doctor în muzică, pian; Anghel Cristian, profesor de design; Leonida Brezeanu, folclor; Cristina Galai, profesor de arte plastice; Lucreţia Milea, ceramistă; Eugen Petri, sculptor; Sorina Vintilă, profesor de pian; Adriana Brăileanu, profesor de arte plastice; Anca Peiovici, profesor de pian; Ema Profirescu, pianistă şi mulţi alţii.

prof. dr. Ioan Mihai Cochinescu

 


“Carmen Sylva” Art Highschool – Ploiesti

an internationally cultural institution


The Romanian artistic educational system was not established over night. It has had a great history over the centuries. Politically speaking, Romania’s isolation within Europe, at the end of the Second World War, hasn’t altered the deep cultural roots of a European nation. The Soviets tried in 1950s to lethally poison the conciousness of this nation. They tried hard, but couldn’t destroy it.

First of all, because this is the birthplace of famous Romanian people such as Dimitrie Cantemir, Mihai Eminescu, Constantin Brancusi, George Enescu, Mircea Eliade, Henri Coanda or Nichita Stanescu. Despite the communism oppression, during the cultural revolution and, as a consequence of the efforts made by a group of intellectuals from Prahova county, the Ministry of Education and Culture decided to be founded, by an order, the first preuniversity educational institution.

“The Ministry of Education and Culture, the Culture Department by no. 7835 order, establishes the foundation of a new school within the artistic educational system : according to article no. 34, decision no.1434, July 20th 1956, decided by the Central Committee of the Romaninan Working Class Party and the Ministry Conuncil regarding the organisation of the apprentice schools, technical schools, article 24, decision no. 2784, December 31st 1956, decides the followings :

1)      Starting with the 1957-1958 school year, it is set up the music school (7 years duration) with fine arts department in the following towns : Pitesti, Ploiesti, Oradea, Botosani, Sibiu, Targoviste, Ramnicu-Valcea;

2)      Starting with 1957-1958 school year, it is set up primary school (3 years duration) within fine arts secondary schools in the following towns : Iasi, Cluj, Targu-Mures;

3)      Starting with 1957-1958 school year, it is set up the secondary school within the Music School no. 1 Bucharestand the MusicSchoolin Targu-Mures.

13th July 1957, Bucharest. Deputy Minister Constanta Craciun”

This decision can be considered the birth certificate for “Carmen Sylva” Highschool of Arts in Ploiesti. Since its foundation, it has passed more than 50 years. The cultural life of Romania, Europe and even of the whole world witnesses today its greatest spiritual moments inside famous concert halls, art galleries, by listening and watching wonderful results of the winners and the teachers of this institution.

Likewise, “Carmen Sylva” Art Highschool takes pride in the achievements both of all its graduates, who have become teachers, composers, painters, sculptors, architects and their teachers, such as : Tereza Sandu-flute teacher, currently principal of this institution, Mihaela Stanculescu-Vosganian (composer), George Balint(composer), Marcel Bejgu(painter), Grazia Cernatescu(piano teacher), Florian Faur (music theory and choir), Camelia Profirescu (painter), George Dumitru (sculptor), Ioan-Mihai Cochinescu (esthetics and writer), Florin Sutu (painter), Nicolae Lupu (sculpture), Liviu Savuta (horn), Ion Sinca (painter), Doina Boboaca (piano), Elena Lungu (canto), Maria Tanase-Maria (traditional Romanian folk music), Mariana Cojanu (bassoon), Marilena Cochinescu (piano), Florian Nistoroiu (clarinet), Sanda Harlav-Maistorovici (phD in music), Anghel Cristian (design), Leonida Brezeanu(traditional Romanian folk music), Cristina Galai (fine arts), Lucretia Milea (ceramics), Eugen Petri (sculpture), Sorina Vintila (piano), Adriana Braileanu (fine arts), Anca Peiovici (piano), Ema Profirescu (piano) and many others.

prof. dr. Ioan Mihai Cochinescu